an-inside-look-at-dfws-best-suburbs-with-top-dallas-realtors-shutterstock_109612322-620x350

Poate ca multi dintre voi v-ati gandit sa locuiti sau chiar locuiti deja in afara Bucurestiului. Am primit multe intrebari legate de acest aspect, despre avantaje si dezavantaje, daca merita sau nu. Daca nu v-ati dat deja seama si eu locuiesc in afara Bucurestiului, la o distanta relativ mica de oras.  Pentru ca de fel mi-s optimista, sa incepem cu avantajele:

 

  • cel mai mare avantaj si cel mai vanat de cei care se gandesc la o astfel de mutare este spatiul mult mai mare pe care il obtii cu acelasi buget fata de oras. Casele din suburbii sunt mult mai bine gandite, spatioase si au de cele mai multe ori o curte/terasa destul de mare. Iar pretul este comparabil cu cel al unui apartament de 3-4 camere in centrul Bucurestiului.
  • aerul curat. Poate vi se pare ciudat, dar in localitatile de langa Bucuresti temperaturile sunt mai scazute cu cateva grade decat in oras, iar aerul este mai respirabil. Nivelul de poluare chiar este mai mic.
  • linistea. Pe strada mea se aud doar cainii vecinilor ocazional, pasarile care canta si o data la cateva ore cate o masina. Si eu stau, dupa cum spuneam, relativ aproape de oras.
  • curtea. Spatiul verde este un plus enorm, mai ales daca esti iubitor de natura, de gratare cu prietenii, daca iti place sa ai plantele tale sau daca te urnesti foarte greu in parc cu copiii.

Si acum, artileria grea, dezavantajele:

  • naveta catre oras. Daca faci parte din categoria mea, adica locuiesti in afara Bucurestiului, dar lucrezi in centrul Bucurestiului, atunci viata ta este usor complicata din punct de vedere al transportului. Pentru ca si fata mea cea mare merge la gradi in oras, noi doua ne petrecem undeva la 2 ore pe zi in trafic. Ceea ce cu timpul, devine apasator.
  • dependenta de masina. In zona in care locuiesc eu, fara masina nu prea poti merge nicaieri. Nici macar la Mega Image.
  • regresul in ceea priveste iesirile in oras. Dupa ce conduci o ora si ceva sa ajungi acasa, greu te mai pornesti sa mergi inapoi in centrul vechi sa iesi la un suc.
  • lipsa conditiilor, in unele cazuri. Noi de exemplu, nu avem inca asfalt. Dar, aici, depinde foarte tare de cat de mult conteaza pentru tine ca om existenta acestor conditii. Pe mine, personal, asta m-a deranjat cel mai putin.

Desigur, aceasta este experienta mea cu locuitul in afara orasului de mai bine de 3 ani. Poate altii se organizeaza mai bine si depasesc si dezavantajele percepute de  mine si atunci bravo lor :).

 

Cu drag,

Ramona.