Merg de 7 saptamani la un program de autocunoastere. In fiecare miercuri de la 6, alaturi de niste traineri minunati. Mi se pare o performanta in sine faptul ca am reusit sa ajung la (aproape) toate intalnirile de pana acum.
Programul ne-a trecut prin informatii legate de neurostiinta pana la idei despre valori personale si psihologie pozitiva, teste de autocunoastere, mindfulness si chiar conceptul mult ravnit de toata lumea: fericirea. Am invatat cum sa ne recunoastem emotiile, cum sa ne identificam valorile si toate celelalte care ne fac sa fim asa cum suntem si sa reactionam in felul in care o facem (de multe ori, pe pilot automat).
Cand merg la intalnirile de miercuri, ma simt ca si cum as face un pas in spate si imi ridic incet valul de pe ochi. Si am inceput sa spun tot mai des: ah, pai eu sufar pentru ca de fapt nevoia mea de baza nu este indeplinita sau reactionez asa in situatia x pentru ca, de fapt, creierul meu a invatat deja intr-o situatie similara cam care va fi rezultatul si atunci ce rost are sa incerce o alta reactie. Adevarul este ca multe dintre lucrurile pe care le invat le intuiam deja, doar ca nu stiam de unde si cum sa le apuc.
Programul acesta este primul pas inapoi catre mine. Imi doream de mult sa fac acest pas. Voi avea insa vointa, curajul, determinarea sa lucrez cu mine de aici incolo? Sper ca da.
Programul este cel de mai jos. Desi se numeste ca ar fi pentru parinti, eu as zice ca este pentru oricine isi doreste sa devina constient de sine si sa practice prezenta in viata sa.
https://www.alisanagnostakis.com/cursuri-deschise/parenting-constient-program-de-autocunoastere-pentru-parinti/
