*Acest articol este unul scris intr-o nota amuzanta si trebuie tratat ca atare :).
2011. Carla plange un pic. Doamne, ce are? Doamne, nu sunt o mama buna. Nici sa o linistesc nu stiu. I-o fi foame, i-o fi somn? Nu ii place laptele? Vai de mine, am mancat de dimineata o gura de portocale. Pfua, nu mai mananc eveeeer. Of, imi pare rau ca nu sunt mama perfecta, iubito!
2014. Mede plange un pic. Eu continui sa imi vad de treaba. Peste 2 minute, Mede inca plange un pic. O iau in brate. Gata, iubito, hai ca iti da mami laptic.
2012. Carla incepe sa mearga si se loveste. Aoleuuuu, de ce ai lasat-o singura? De ce nu ai stat in spatele ei, Ramona? Carla plange si mai tare. Vai, printesa mea mica si frumoasa, nu te mai lasa mama singura. Vai, cum ai cazut tu, draga de tine?
2015. Mede incepe sa mearga si se loveste. Of, puiul lui mami. Hai ca pupa mami si trece. Copila sta maxim o secunda cu capul pe mine si trece mai departe apoi.
2013. Carla tuseste si face febra pentru prima oara. Carantina totala! Cine a venit racit? Aoleu, ce ma faaaaac? Suna doctorul, cheama ambulanta, avem suficienite pastile? Eu ce ii dau acum?
2014. Mede face prima febra. Hmmm, oare a mai ramas Nurofen in frigider?
2013. Carla face tantrumuri (crize de furie). Doamne, cat de tare am gresit? Oare ce are copilul meu? Haide iubita lui mama, hai calmeaza-te. Doamne, cum o sa repar eu asta? Ce ma fac? Sa sun un psiholog?
2015. Mede face tantrumuri. Ramona ramane zen. Hmm, era si cazul, a trecut cam o saptamana de la ultimul.
Adevarul este, dragii mei, ca la al doilea copil, lucrurile se intampla mai putin stresant si mai usor. Ai mana formata deja si ai castigat lozul ala de a sti (in majoritatea timpului) cand e cazul sa te alarmezi sau cand ceea ce se intampla e normal si trecator.
Cu drag,
Ramona.
