Weekend-ul acesta mi l-am petrecut si prin parcuri. Sambata Herastrau, duminica Mogosoaia. Ieri insa, am fost martora in timp ce stateam pe o banca cu fetita cea mare la doua filme complet diferite care se intretaiau si ne frapau pe amandoua.
Doua seturi de parinti, doua seturi de fratiori, aceeasi provocare: mersul pe role si pe bicicleta. Pe banca din fata mea, setul 1 de parinti aplauda si incuraja cele doua fetite care isi tineau singure echilibrul: una pe role, una pe bicicleta. Faceau inca multe greseli (nu reuseau sa intoarca, nu puneau frana la timp, bicicleta si rolele lor erau pline de zgarieturi). Parintii lor se comportau insa de parca ele erau cele mai bune din lume. Bravo, nu-i nimic! Hai ca poti! Wow, ai vazut ce frana ai reusit sa pui?
Pe banca de langa, setul doi de parinti cu o fetita si un baietel. Baietelul pe bicicleta, fetita pe role. Tatal mergea pe langa baietel, mama statea pe banca. Printre incurajarile setului 1 de parinti, se auzea setul 2 de parinti: Ai grija ca o zgarii! Tine ghidonul drept! Ti-am zis ca daca faci asa nu iti mai aduc bicicleta in parc! Hai, ai vrut sa caram rolele, acum invata sa mergi!
Setul 1 de parinti parea relaxat, aveau cu ei si o punga din celebrele M&M’s din care fetitele mai cereau cand si cand. Setul doi de parinti parea frustrat si oarecum furios.
Eu si Carla am urmarit acest film pana ne-am terminat clatita cu ciocolata si am plecat mai departe apoi.
Pe drum, m-am tot gandit cum sunt eu ca parinte. Si am realizat ca, uneori, avand inca o suta de lucruri in mintea mea mereu ocupata devin si eu setul doi de parinti. Si ca imi place mai mult sa fiu setul 1 de parinti. Chiar daca asta inseamna ca fetele mele sunt “rasfatate”, ca negociez mai mereu cu ele pentru orice si ca la mine in casa e tot timpul dezastru.
M-a frapat, oricum, cum se intretaiau filmele acestea cu doua stiluri total diferite in fata mea. Ca si cum cineva simtise framantarile mele de mama din dimineata aceea.