Suna alarma. Ma ridic si o inchid, apoi ma pun la loc in pat. Am uitat iar ca eu nu mai am nevoie sa muncesc la program, deci nici nu mai am nevoie de alarma. Pe la 10 si un pic, ma dau jos din pat, apas butonul cafetierei, al muzicii si al draperiilor de pe panoul de comanda al casei si intru la dus. Azi am chef de un gel cu vanilie, ca in fiecare zi de altfel.
Pe la pranz, ma apuc de scris. Am stiu dintotdeauna ca asta voi face intr-un final, voi scrie. Doar pentru mine, se pare totusi. Important e ca ma face sa ma simt la fel de vie ca si pana acum. Hotarasc ca mi-e pofta de croissante, asa ca ma imbrac rapid si cobor sa la brutarie unde miroase ca in rai. Iau si o paine calda, normal. Dupa amiaza asta, mi-ar placea sa pierd vremea printr-o librarie si apoi sa iau de acolo cea mai cea carte. Ca sa am ce devora pe sezlong, la umbra. Da, e vara, pentru ca aceasta postare exista doar in imaginatia mea, iau eu iubesc vara.
In timp ce citesc total cuprinsa, telefonul bipaie. E Carla: “mama, vin in weekend acasa. Mi-era dor de tine, asa ca mi-am luat bilet si vin. Mi-e pofta de briose”. Arunc cartea instant, trebuie sa fac lista de cumparaturi. La nici 5 minute, mesaj de la Mede: ” am vorbit toata ziua cu C., vin si eu acasa. Eu vreau de toate, nu doar briose!”. Ok, acum chiar ca trebuie sa ma grabesc. Abia astept sa vina, sa le vad din nou la masa, mancand si povestind. Zilele cand ele sunt acasa imi sunt cele mai dragi.
In urma cu douazeci de ani, nu as fi crezut ca va veni o vreme cand zilele mele vor curge precum asta de azi. Si ce sa vezi, acum mi-e dor de zilele alea cand visam cu ochii deschisi la o zi usoara si pentru mine. Mda, uite ca mama iar are dreptate!
Cu drag,
Ramona.
