Recunosc, pana acum cateva zile nu auzisem in viata mea de mononucleoza. E o boala determinata de un virus cu nume dificil, numita popular “boala sarutului”. Nu as putea sa spun cum a contactat Carla acest virus, dar nici nu mai conteaza pana la urma.
Cum se manifesta? Febra indelungata (o saptamana incheiata a tinut), durere in gat, cefalee, stare de epuizare. Cum a suportat Carla saptamana de febra? Foarte bine, dupa parerea mea, a fost chiar activa desi ardea ca un calorifer in prag de Craciun. Dupa ce am incheiat “distractia” cu febra (inclusiv cele doua randuri de analize, doua vizite la spital, un antibiotic administrat degeaba) si aveam deja diagnosticul de mononucleoza, am primit verdictul clar: ca sa se refaca si sa isi revina (deci, implicit sa nu recidiveze) trebuie o alimentatie diversificata si hidratare suficienta. Acela a fost momentul in care am stiut clar ca trebuie sa stau acasa cu ea saptamana ce vine.
Datele problemei: Carla, 4 ani si 8 luni. Refuza multe, multe alimente. Desi nu mananca prostii (gen alimente ultra procesate, dulciuri sau sucuri de toate felurile), alimentatia ei se compune din cateva feluri de mancare pe care le accepta. Toata aceasta perioada a inceput cam de pe la 3 ani si jumatate, cand a inceput sa devina “mofturoasa”. Desi m-am dat peste cap sa o fac sa manance mai multe feluri de mancare, pana acum am esuat total.
Rezolvarea problemei: Am purtat cu ea o discutie (desi nu mai aveam nicio speranta ca voi reusi sa schimb ceva) si i-am explicat, fara sa o sperii sau sa o intimidez in vreun fel de ce a facut febra, ce a insemnat asta pentru corpul ei, ce ne-a spus doamna doctor si de ce trebuie sa reinvete sa manance. I-am mai spus si ca voi sta cu ea acasa si ca impreuna o sa gatim si vom manca mai multe feluri de mancare ca de obicei.
Avem 4 zile. Care sunt performantele de pana acum? 3 mese si 2 gustari. Accepta marul si sucul de portocale. A mancat crema de legume sau supa in fiecare zi. A acceptat salata langa carnea de pui. Accepta din nou si alte lactate, nu doar lapte. Sunt cativa pasi, dar pe mine ma bucura enorm, pentru ca eram deja resemnata ca asta va manca ea toata viata si nu am ce sa ii fac. Nu mai spun insa ca la fiecare masa, intai a refuzat alimentul nou. De mai multe ori. I-am reamintit de discutia noastra. Nu mai spun nici de cate v-ati ascunselea, castele si alte multe jocuri a fost nevoie ca sa ramana totusi motivata si sa nu se incapataneze ca nu vrea sa manance si pace.
In concluzie, nu pot decat sa imi amintesc vorbele mamei cand ii refuzam fiecare alt fel de mancare care nu era exact unul dintre cele probabil cinci pe care le mancam in copilarie: “Sa dea Dumnezeu, mama, sa ai un copil exact ca tine!” Iata ca a dat Dumnezeu.
Cu drag,
Ramona
