Desi imi doresc enorm sa petrec timp cu fetitele mele, de multe ori ma surprind ca imi pierd rabdarea si mi-as dori sa fac altceva. Nu plec de la joaca, insa impulsul acela de a schimba ramane.
M-am intrebat de ce e asa. Mi-am dat seama ca este de fapt o presiune pe care mintea mea o pune asupra mea, un impuls de a da curs celorlalte o mie de lucruri de facut/idei de incercat care imi trec prin cap. Apoi ma gandesc la astea o mie de lucruri si imi dau seama ca putine sunt mai importante decat a petrece timp cu ele. De unde apare insa presiunea asta? Din felul meu de a fi, presupun. Sunt perfectionista cu acte in regula. Imi place sa fie toate facute la timp si perfect, daca se poate chiar de mine. Am incercat de multe ori sa nu mai fiu asa, sa accept ca nu se poate sa fie toate perfecte. Cateodata imi iese, cateodata nu.
Am mai citit apoi ca impulsul acesta apare si datorita multitudinii de alternative de a petrece timpul pe care le avem: telefonul, televizorul, calculatorul. Toate acestea sunt stimulii la care creierul nostru este tentat sa reactioneze imediat. In copilaria mea, alternativele acestea nu existau si atunci era mai usor sa te lasi purtat de joc.
Oricum, eu zic ca e important ca am reusit sa imi dau seama de ce apare impulsul si ca incerc sa nu ii dau curs atunci cand petrec timp cu ele. Doar se spune ca primul pas spre vindecare este sa recunosti ca ai o problema.
