Poate ca de multe ori ati auzit prin copilaria voastra sa fiti puternici/puternice si sa nu mai plangeti, eu insami ma surprind zicandu-le fetelor mele sa nu mai planga (desi imi pare rau apoi ca o fac). Ei bine, va anunt ca eu sunt una dintre fiintele acelea care plange.
O, Doamne si de cate ori. 
Cand sunt trista, pana nu plang nu ma potolesc.
Cand una dintre fete sau chiar amandoua sunt bolnave, pana nu scot panica prin lacrimi nu ma potolesc.
Cand ma apuca “fiorii” asteniei/depresiei, pana nu plang nu ma potolesc.
Cand fetele mele plang si sufera, uneori, pana nu plang nu ma potolesc.
Cand dau de greu si simt ca nu mai pot, pana nu plang nu ma potolesc.
Cand merg la film si ma emotionez, ati ghicit, pana nu ma plang nu ma potolesc.
Am citit si am cautat confirmari in mai multe locuri. Plansul este un mecanism de eliberare, de usurare si are efect terapeutic. Confirmat de mine de o gramada de ori. Deci, daca va vine sa plangeti, plangeti. Nu mai inghititi lacrimile, lasati-le sa curga. Va fi mai bine dupa cu siguranta. Iar solutia va parea ceva mai aproape.
Cu drag,
Ramona.
