Carla va implini in curand 6 ani. Etapa prin care trece acum m-a lovit in plina fata. Nu stiu exact cum se numeste, dar se manifesta ca un fel de preadolescenta. Este din ce in ce mai perspicace, intelege mult prea multe si a invatat foarte bine sa dea replica. Locul unde ma doare pe mine. Pentru ca se enerveaza des, imi spune la tot pasul ca nu o inteleg si o supar, vrea toata independenta din lume. A auzit cuvinte pe care nu mi-as fi dorit sa le auda si acum le foloseste in fata lui Mede si i le adreseaza fara nicio urma de regret. Ii explic de o suta de ori cred, ii spun ca noi nu folosim limbajul acesta, nimic nu pare insa sa functioneze. Plange cu lacrimi amare cand nu o las sa faca ceva, se zbate si imi repeta ca nu o inteleg. Cand chiar e f nervoasa, imi tranteste usa in nas la propriu, imi spune ca si-ar fi dorit sa nu se nasca sau ca sora ei sa nu se nasca, ca viata e foarte grea si pleaca. Imi raspunde des cu replici aiurea gen “nu am chef/mi-e lene sa fac asta acum/ nu vreau sa te ascult/nu ma intereseaza ce spui”. Imi dau seama ca ea nu are “frica” aceea de a raspunde taios cuiva, pentru ca nu am crescut-o sa ii fie teama sa spuna ce gandeste, drept urmare nu are nicio retinere in a imi raspunde astfel. I-am explicat ca pe mine ma deranjeaza cand imi vorbeste asa, ca nu e ok pentru niciuna dintre noi, dar asta nu a oprit-o sa continue.
Recunosc ca ma simt depasita de situatie, iar “trucurile” pe care le foloseam cand era mai mica nu functioneaza. Pentru ca toate sfaturile din cartile moderne de parenting sunt pentru copilasi mici, pentru cei mai mari oferta nu e asa variata.
Incerc sa ii fiu alaturi, o asigur ca o iubesc la fel de mult (dupa ce se calmeaza, ma intreaba de fiecare data daca o mai iubesc) si pentru ca o iubesc este treaba mea sa o invat sa fie civilizata, sa ii respecte pe ceilalti si sa isi controleze din ce in ce mai bine sentimentele. Imi spune ca ii pare rau si ca nu poate sa se abtina. O inteleg, stiu cum e sa te cuprinda furia si nu mai gandesti. Dar rabdarea mea e doar una si nici aia prea multa, mai ales ca trebuie sa o impart pentru amandoua.
Parinteala nu e numai lapte si miere, cum le place unora sa spuna. E frumos de lesini, iti creste inima cand te uiti la niste oameni pe care stii ca tu i-ai facut, insa drumul pana la maturitatea lor e plin de provocari.
Cu drag,
Ramona.