Saptamana trecuta am trecut printr-o experienta cu medici si spitale. Fetita mea cea mica a avut nevoie de o interventie la ochisorul stang, mai precis de o dezobstructie a canalului lacrimo-nazal. O interventie simpla, de aproximativ 15 minute. Insa care a presupus anestezie generala si o ora in sectia de ATI.
Cam cu o saptamana inainte au inceput gandurile si emotiile. Desi am trecut prin multe pana acum, se pare ca nu te calesti niciodata cand vine vorba de copii. Am simtit o teama continua, cuvantul anestezie imi facea stomacul sa se stranga.
In noaptea de dinaintea interventiei, somnul nu mi-a fost prieten deloc. Iar ziua aceea pana ne-am intors acasa a parut atat de lunga.
Din fericire, totul a decurs foarte bine. Ochisorii ei albastri sunt acum limpezi si frumosi ca marea. A fost extraordinar de puternica, exact asa cum mi-a demonstrat de atatea ori.
Am realizat insa ca adevaratii eroi pe lumea aceasta a noastra sunt mamele cu copilasi speciali. Cei care dintr-un motiv sau altul sunt nevoiti sa isi petreaca copilaria in spital. Noi, mamele care avem contact asa rar cu medicii si spitalele, nu ne dam seam cat suntem de fapt de norocoase. Nu imi pot imagina ce inseamna sa infrunti astfel de temeri si trairi zilnic. Sa deschizi ochii in fiecare dimineata catre o realitate care te doare. Probabil ca si durerea se invata, la fel ca orice lucru pe lumea asta. Insa, mamelor cu copii speciali, eu le declar admiratie si respect. Pentru tot ceea ce fac pentru copiii lor, pentru ca reusesc sa zambeasca in fiecare zi.
