Cand eram mica, auzeam in jurul meu cum toata lumea isi ura in preajma sarbatorilor “Sanatate sa avem, ca restul le facem pe toate!”. Mi se parea o urare prea banala si usor inutila. Ca doar sanatosi eram deja cu totii, de ce ne tot uram sa avem ceva ce deja aveam. Acum, la lumina celor 27 de ani deja impliniti, pot doar sa spun asa: in 2017, imi doresc doar sanatate, ca restul le-oi face eu pe toate.

Duminica, 18 decembrie, Carla a avut serbarea de la gradi pentru care ardea de nerabdare. Cu o noapte inainte a inceput sa arda la propriu, inrosind termometrul meu modern. A tinut-o asa 5 zile la rand, timp in care a inceput sa tuseasca, sa se infunde si sa boleasca. Marti, pe 20, si eu si tatal ei am inceput sa ne simtim raciti tare. Am trecut prin toate starile de infundat, durere de cap, de gat si cam tot ce te poti astepta de la o raceala. Joi, pe 22 decembrie, Carla nu mai avea nimic. In schimb, Medelusa mea a inceput sa friga. La inceput mai putin, apoi din ce in ce mai tare. Vineri noaptea, timp de 4 ore, termometrul nu a aratat sub 40, oricat ne-am dat noi peste cap. A tot facut febra pana duminica seara. Ziua de Craciun ne-am petrecut-o tarandu-ne prin casa, masurandu-i temperatura si observand-o. Luni a inceput sa se simta rau si sa fie cam apatica. Am mers la urgente, hotarati ca de data asta sa nu ne mai speriem de coada mare de asteptare. Am stat la coada, ne-a consultat, la plamani nu se auzea nimic, am facut testul de gripa. O ora mai tarziu, rezultate confirmate, gripa virus A. Tratament, Tamiflu nu se gaseste nici in gaura de sarpe. Fata pare o idee mai bine, este deja marti, hai ca e normal. Spre dupa-amiza s-a pleostit iar. Miercuri nu a vrut sa manance nimic, nimic. Nu vorbea, nu zambea, nu se juca. Doar statea cu capul pe mine si se uita in gol. La pranz, miercuri pe 29 decembrie, la 7 zile de la debutul bolii, pediatra noastra s-a intors la spital din concediu. Ne-am dus din nou, ne-am internat. Teste peste teste, toate arata bine, se reface dupa gripa, ramanem peste noapte. Medeea era in continuare la fel de apatica, tacuta si de nerecunoscut, facandu-ma pe mine sa mor incet si sigur cu fiecare secunda. Ne-am petrecut ziua in patul de spital, la perfuzie si sub tratament, pana a doua zi la pranz, cand ne-am externat. Ajunse acasa, Medeea nu avea nicio reactie in continuare, doar se trezea si adormea periodic. Apoi spre seara, s-a intins pe covorul din sufragerie unde a stat minute in sir si se vaita ca un catelus suferind. M-am asezat langa ea pe covor, am luat-o in brate si intr-un final a adormit profund. Am reusit sa ne mutam in pat, unde ea a dormit 13 ore, iar eu mi-am petrecut jumatate din acest timp rugandu-ma pana am adormit de epuizare. A doua zi dupa-amiaza, la 9 zile de la inceputul gripei, copilul meu a zambit prima oara dupa 4 zile. Mi-au dat lacrimile la fiecare prim lucru pe care l-a facut: prima intrebare, primul dat cu troti, primul puzzle, primul “mi-e foame”. I-a luat cam 3 zile sa isi revina cu mancatul, astazi mai are doar o raguseala ramasa amintire. Cat despre mine, sa zicem ca inca ma refac.

Mi-am dorit sa scriu despre asta aici ca sa pot sa ma vindec si eu usor, usor de spaima. Inca tresar la fiecare telefon de acasa, imi sta inima de fiecare data cand aud ceva legat de vreo boala, iar gandurile negre locuiesc adanc in mintea mea. O sa spuneti poate ca m-am speriat prea tare. Este si asta posibil, se pare ca traumele mele legate de cumpana Medeei din primul an de viata nu sunt vindecate, ci doar ingropate adanc.

Asadar, pentru 2017, imi doresc doar sa ramanem sanatosi. E important zilele astea, nu mai e chiar ceva ce are toata lumea.

Cu drag,

Ramona.